Crãciunul acesta a fost calm pentru noi, mie mi-a revenit preparatul fripturi si spãlatul vaselor.
Cumnata a preparat sarmalele si ciorba de burtã , prãjiturile si aperitivele le-am luat de gata.
Pentru 8-10 persoane ai nevoie de:
2 kg si jumate de muschi de porc
câteva fire de cabanos
1-2 cuti de ciuperci
1 cãpãtânã mare de usturoi
sare, piper, vegeta,boia, mãrar,pãtrunjel,ulei, foi de dafin, vin alb
Preparare:
Am pregãtit muschiul cu o zi înainte, am preparat un fel de mujdei din usturoiul presat, sare foarte putinã, vegeta,boia, mãrar, pãtrunjel sec si foi de dafin rupte, nu m-am aventurat la alte condimente mai exotice, cum era si ziua nepotelului chiar de Crãciun si aveam casa plinã voiam sã fie toatã lumea multumitã.
* Muschiului i se face un fel de buzunar, adicã nu îl tai în mijloc ca pe o carte dar faci o incizie mare pe mijloc deajuns sã bagi mâna.
Unge-l bine cu pasta de usturoi, la fel in interior, pune într-un vas adânc si toarnã vin alb peste.
Acoperã si lasã la odihnit pânã la pregãtire.
*Am vrut sã servim friptura la 8 seara, asa cã am scos carnea din marinatã la ora 17, am umplut-o cuciuperci si cabanos si am asezat-o într-o tavã adâncã , am acoperit-o bine cu folie de aluminiu si am dat-o la copt,la 250ºC 1 orã, timp în care nu am deschis cuptorul.
*Am luat folia si am lãsat carnea sã se rumeneascã pe ambele pãrti.
În maxim 1 orã si jumãtate e friptura gata, am feliat-o si am acoperit-o pânã la servire.
Ca garniturã am pregãtit cartofi tãrãnesti la cuptor:
Cartofi i-am tãiat sferturi groase si i-am amestecat bine cu ulei ,sare, piper si boia, au mers frumos la cuptor, iar rezultatul a fost absolut delicios:)
Desertul de Crãciun:
Cheesecake de fructe de pãdure
Tort de Cafea si Vanilie
Tortul Aniversar pentru Alex
Sãrbãtori frumoase!
arata extraordinar! Sarbatori fericite draga mea! :*
ResponderEliminarSarbatori fericite,la multi ani si tot ce va doriti!
ResponderEliminarArata absolut delicios, voi incerca neaparat reteta ta!
ResponderEliminarce bine arata!!! ... Sarbatori fericite !!
ResponderEliminarArata super bine.Te pup!
ResponderEliminarVã multumesc din suflet, sãrbãtori frumoase tuturor:)
ResponderEliminar